Teste Fertilitate

Laparoscopia pentru infertilitate

Laparoscopia este o procedura chirurgicala care permite unui medic ginecolog sa vada amanuntit in interiorul abdomenului pacientei sale. In organismul feminin, uterul, trompele uterine si ovarele sunt situate in zona situata sub ombilic (buric), denumita si zona pelviana. Laparoscopia permite medicului sa observe anomaliile care ar putea interfera cu capacitatea femeii de a concepe o sarcina. Cele mai frecvente probleme depistate in timpul acestei proceduri sunt endometrioza, chisturile ovariene, fibromul uterin si aderentele pelvine.

Ce este laparoscopul?

Laparoscopul este un telescop subtire cu fibra optica ce se introduce in abdomen, de obicei prin ombilic. Fibra optica foloseste o lumina pentru a vedea in interiorul abdomenului. Inainte de utilizarea laparoscopului se introduce in abdomen dioxid de carbon cu scopul de a ridica peretele abdominal in asa fel incat sa se separe organele din interiorul abdomenului pentru a putea fi verificate mai usor.

Daca in timpul laparoscopiei se observa anomalii, se vor introduce instrumente suplimentare prin mici incizii in stanga si in dreapta ombilicului. Impreuna cu laparoscopul care se introduce in ombilic, inciziile suplimentare vor forma un triunghi care vor permite medicului sa efectueze interventia chirurgicala in asa fel incat sa inlature anomaliile prezente.

Laparoscopia este efectuata prin anestezie generala. Acest lucru inseamna ca pacienta este complet adormita pe parcursul intregii proceduri.

Avantajele laparoscopiei pentru infertilitate:

Laparoscopia poate fi singurul mod de diagnosticare a unor probleme de infertilitate. De exemplu, o femeie care are endometrioza severa poate afla de problema ei printr-o simpla ecografie endovaginala. Insa o femeie cu endometrioza usoara va afla ca sufera de aceasta afectiune numai prin laparoscopie.

O alta problema care poate fi identificata doar prin interventia chirurgicala de tip laparoscopic sunt aderentele pelvine. Acestea sunt niste tesuturi cicatriciale care nu pot fi observate nici cu ultrasunete, nici prin raze X sau prin scanari CT. Aderentele pelvine pot interfera cu capacitatea de a concepe prin ingreunarea intrarii ovulului in trompa uterina in momentul ovulatiei.

Nu in ultimul rand, laparoscopia este o interventie chirurgicala mai putin invaziva decat operatiile traditionale. Chirurgia traditionala necesita o incizie in abdomen de cativa centimetri. Aceasta il va obliga pe pacient sa petreaca in spital cel putin trei nopti. Laparoscopia nu are nevoie decat de una sau de trei incizii extrem de mici. Fiecare incizie va avea circa o jumatate de centimetru sau un centimetru, astfel ca pacientii care se vor supune unei astfel de interventii vor putea sa se intoarca acasa in aceeasi zi cu operatia. Cu alte cuvinte, persoanele care sunt supuse unei laparoscopii nu vor avea nevoie de internare in spital.