fereastra-fertila

Fereastra fertilă reprezintă o perioadă de câteva zile din ciclul menstrual al unei femei în care sarcina este posibilă. Teoretic, pentru ca o femeie să rămână însărcinată, contactul sexual ar trebui să aibă loc într-un interval de 6 zile compus din: 5 zile înainte de ovulaţie plus ziua în care aceasta are loc.

În acelaşi timp, cele şase zile reflectă şi durata de viaţă a spermatozoizilor (5 zile) şi cea a ovulului (24 ore).

Dacă raportul sexual are loc cu şase zile sau mai multe înainte de ovulaţie, şansele de a rămâne însărcinată sunt practic nule. Dacă acest lucru se întâmplă cu cinci zile anterior ovulaţiei, probabilitatea apariţiei unei sarcini este de 10%.

Șansele de a rămâne însărcinată cresc în mod constant pe măsură ce ne apropiem de momentul ovulaţiei, cele mai fertile zile fiind cele două anterioare ovulaţiei şi cea în care aceasta are loc.

La finalul ferestrei fertile, probabilitatea unei concepţii scade rapid, ajungându-se ca după 12-24 ore de la ovulaţie femeia să nu mai poată rămâne însărcinată în timpul acelui ciclu menstrual.

Pentru acele femei care nu îşi cunosc fereastra fertilă sau ziua ovulaţiei, se recomandă ca actul sexual să aibă loc la fiecare 2-3 zile, pentru a optimiza şansele de a concepe.

Probabilitatea să rămâi gravidă creşte simtitor dacă ai cel puţin un contact sexual în cele trei zile despre care am vorbit mai sus, cele doua zile premergătoare ovulaţiei şi în ziua în care aceasta se întâmplă.

Dacă faci sex în oricare dintre aceste trei zile, şansele de a rămâne însărcinată sunt de 27-33%.

Sursa foto Flickr

Ce este ovulaţia?

Ovulaţia este acel proces prin care un ovul matur este eliberat din ovar, se deplasează în trompa uterină şi devine disponibil pentru fecundare.

Cum îţi poti urmări ovulaţia?

  • Calculează durata medie a ciclurilor tale menstruale. Un ciclu începe cu prima zi a menstruaţiei şi se termină cu o zi înainte ca următoarea menstruaţie să înceapă.
  • De obicei, ovulaţia are loc cu două săptămâni înainte de următoarea menstruaţie. Prin urmare, în cazul unui ciclu menstrual cu durată medie de 28 de zile, ovulaţia este în ziua 14. Dacă ciclul menstrual este de 32 de zile, ovulaţia are loc undeva în preajma zilei 18. În acest mod îţi poţi face calculele în funcţie de situaţia ta.

Știm că fereastra fertilă este reprezentată de cele şase zile până la şi inclusiv momentul ovulaţiei şi mai ştim că cele mai fertile sunt ultimele trei zile din acest interval.

În funcţie de lungimea ciclului tău menstrual, poţi identifica singură cele trei zile de fertilitate maximă:

  • Dacă perioada dintre doua menstruaţii este de 28 de zile, ovulaţia este în ziua 14, iar cele mai fertile zile sunt 12, 13 şi 14.
  • Dacă ciclurile tale menstruale sunt ceva mai lungi, să spunem de 35 de zile, ovulaţia are loc în ziua 21, iar cele mai fertile zile sunt 19, 20 şi 21.
  • În cazul ciclurilor mai scurte, cum ar fi unul de 21 de zile, ovulaţia are loc în ziua 7 şi cele mai fertile zile sunt 5, 6 şi 7.

Perioada fertilă este destul de greu de anticipat la femeile cu cicluri menstruale neregulate, iar studiile au arătat că şi la cele un ciclu regulat, momentul ovulaţiei poate varia de la o lună la alta. Prin urmare, pentru a fi cât mai sigură că identifici cel mai bun moment din lună pentru a rămâne însărcinată, foloseşte cu încredere un test de fertilitate din cele existente pe piaţă.

De M. Anca