Femeile sunt binecuvantate cu menstruatia pe care o au in fiecare luna. Cu toate acestea, in timp ce ciclul menstrual regulat este un semn de sanatate buna, acesta este insotit de o varietate de efecte secundare inconfortabile: dezechilibre hormonale, balonare, probleme cu tenul si, nu in ultimul rand, dureri in zona abdomenului inferior.
90% dintre femeile mai tinere se confrunta cu dismenoree (termenul medical folosit pentru crampele / durerile care apar inainte sau in timpul menstruatiei) aproape lunar, durerile fiind uneori usoare, alteori severe.
Unele crampe menstruale pot fi atat de dureroase, incat devine imposibil de a duce la bun sfarsit sarcinile zilnice. In astfel de cazuri, medicamentele care contin substantele active ibuprofen sau paracetamol ar trebui sa fie de ajutor.
Pentru crampele usoare pana la moderate, exista cateva remedii naturale care pot ajuta la alinarea durerii. Iata care sunt acestea:
Aplicarea caldurii pe abdomen. O perna incalzita, o sticla cu apa calda sau un prosop imbibat in apa calda, toate pot fi de folos atunci cand sunt aplicate pe partea inferioara a abdomenului sau pe partea superioara a picioarelor, acolo unde durerile sunt mai suparatoare. Caldura este eficienta in alinarea durerilor menstruale deoarece creste fluxul de sange catre uter si stimuleaza relaxarea musculara.
Consumul de legume cu frunze verzi. Legumele verzi precum spanacul, kale si varza au capacitatea de a restaura nivelul de fier al corpului nostru, fierul fiind un nutrient ce se pierde in timpul menstruatiei. Adaugarea mai multor alimente de acest tip in dieta sau prepararea unui smoothie cu ele ajuta nu numai la sanatate, dar si la eliminarea crampelor menstruale.
Consumul de scortisoara. Scortisoara s-a dovedit a fi de mare folos in lupta impotriva disconfortului ce apare in primele zile de menstruatie datorita proprietatilor sale anti-spasmodice. Este eficienta impotriva durerilor si, in acelasi timp, previne starea de greata si varsaturile.
Exercitiile fizice. Desi ultimul lucru la care se gandesc femeile aflate la menstruatie este sportul, cercetarile au aratat ca exercitiile fizice cu intensitate scazuta au un impact pozitiv asupra corpului in aceasta perioada a lunii. Yoga si pilates sunt antrenamente ideale pentru reducerea durerilor menstruale si eliberarea stresului.
Ceaiul de plante. O bautura grozava pentru alinarea durerilor de orice fel, ceaiul de plante nu trebuie sa lipseasca din meniu in primele zile de menstruatie. Exista o multime de tipuri de ceaiuri din plante disponibile pe piata, dar orice contine ghimbir, zmeura, musetel, menta, fenicul sau scortisoara este ceea ce ar trebui sa fie luat in vedere.